Sâmbătă, 31 mai 2025, 28 de elevi ai Școlii Gimnaziale ”Constantin Blănaru” Cornu Luncii au urmat traseul unei vizite de documentare propuse în cadrul Programului Național pentru Reducerea Abandonului Școlar.
Obiectivele zilei au fost: Casa Memorială „Vasile Alecsandri” – Mircești, Casa Memorială „Otilia Cazimir” – Iași, Muzeul „Ion Creangă” – Bojdeuca din Iași, Muzeul „Mihai Eminescu” – Iași și Catedrala Mitropolitană din Iași.
A fost o zi în care învățarea s-a împletit frumos cu distracția și vremea bună.
Jocurile de socializare, muzica, reperele teoretice, interacțiunea directă cu trecutul, cu aspecte biografice ale autorilor consacrați ai literaturii române, cu spiritualitatea românească au reprezentat punți de comunicare și de coeziune a grupului.
Pe tot parcursul vizitei s-a urmărit consolidarea relațiilor interpersonale și importanța educației în toate formele ei, astfel încât scopul acestui program să fie atins: prevenirea părăsirii timpurii a școlii și reducerea abandonului școlar.
Formarea unui grup s-a realizat și prin purtarea tricourilor personalizate din bugetul proiectului, un alt element care a adus bucurie elevilor și însoțitorilor.
Grupul de elevi a fost însoțit și coordonat de patru cadre didactice, trei experți în cadrul proiectului, Alina Ciobîcă, Diana Ionela Popovici, Corneliu Busuioc, și coordonatorul acestuia: Maria Verdeș.

























